47 de universități din UK care oferă finanțare pentru studenții europeni

Probabil ai aflat că începând cu august 2021, studenții europeni nu vor mai putea obține împrumuturi de studiu de la guvernul britanic. De aceea, universitățile din Marea Britanie vin în ajutorul aplicanților și le pun la dispoziție noi metode de finanțare a studiilor.

Deoarece credem în eliminarea barierelor financiare pentru învățământul superior și ne dorim ca toți elevii să aibă oportunități egale de studiu, la Student Consulting ne angajăm să vă ținem la curent cu noile oferte de finanțare ale universităților britanice.

În acest sens, îți prezentăm mai jos o listă a universităților care și-au anunțat deja noile programe de burse și de sprijin financiar pentru aplicanții europeni:

1. University of Aberdeen

Oferă ajutor financiar atât pentru studii de licență, cât și de master și oferă burse de studiu de până la £8,000 pe an.

2. Abertay University

Oferă burse de studiu de până la £3,000 pe an pentru toate specializările (licență și master).

3. Aberystwyth University

Oferă burse de studiu de până la £4,000 pe an, dar și oportunitatea de a locui în mod gratuit (sau cel puțin redus) la căminele universității.

4. Aston University

Numită universitatea anului de The Guardian, Aston University oferă burse de studiu între £2,000 și £8,000 pe an.

5. University of Bath

Aflată în top 10 universități britanice, University of Bath oferă burse de studiu de până la £8,000 pe an pentru programele de licență și £5,000 pentru programele de masterat.

6. University of Bristol

Investește 1.75 milioane de lire în burse pentru studenții internaționali.

7. Bournemouth University

Oferă o varietate de burse care pot fi determinate folosind calculatorul de burse de pe site-ul lor.

8. Brunel University

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

9. Canterbury Christ Church University

Universitatea reduce taxele de școlarizare ale tuturor aplicanților eligibili la nivelul taxelor dinainte de Brexit.

10. Cardiff University

Oferă aplicanților europeni premii de £5,000 pentru fiecare an de studiu.

11. Coventry University Wrocaw

Oferă burse de merit care reduc taxa de școlarizare cu 20%.

12. University for the Creative Arts

Oferă o reducere a taxei de școlarizare care variază în funcție de domeniul de studiu, dar care poate acoperi până la £11,830 pe an.

13. University of Derby

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

14. Edinburgh Napier University

Oferă burse parțiale în valoare de £7,500 pe an pentru programele de masterat și £3,000 pe an pentru programele de licență. Ele sunt oferite în funcție de principiul „primul venit, primul servit” și vei fi luat automat în considerare dacă îndeplinești criteriile de selecție.

15. University of Essex

Oferă burse în valoare de până la £7,000 pe an pentru programele de licență și de masterat.

16. University of Exeter

Oferă burse integrale, de £10,000 și de £5,000 pe an.

17. University of Glasgow

Oferă o varietate de burse care pot fi determinate folosind calculatorul de burse de pe site-ul lor.

18. The University of Hull

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

19. University of Kent

Oferă o reducere automată a taxei de școlarizare cu 25% pentru toți studenții europeni.

20. University of Leeds

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

21. University of Lincoln

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

22. Liverpool Hope University

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

23. London School of Economics

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

24. London South Bank University

LSBU oferă burse cuprinse între £1,500 și £3,000 pe an. Fiecare bursă se acordă automat atunci când ți se face o ofertă de studiu la universitatea lor. Ei oferă și planuri de plată în rate pentru studenți.

25. University of Manchester

Manchester este considerat unul dintre cele mai accesibile orașe din Marea Britanie, iar UoM oferă multe posibilități de finanțare care pot fi explorate aici.

26. Ming-Ai London Institute

Reduc taxele de studiu de la £9,000 la £6,500 pentru unele programe.

27. New College of the Humanities

NCH înscrie în mod automat toate aplicațiile pentru bursă. Acestea pot ajunge la £3,000 pe an.

28. Northumbria University

Aplicanții eligibili pot beneficia de reduceri ale taxei de școlarizare de până la £6,750 pe an.

29. Nottingham Trent University

Oferă o reducere automată a taxei de școlarizare cu 50% pentru toți studenții europeni.

30. Oxford Brookes University

Oferă burse de studiu de până la £4,000 pe an pentru toți aplicanții eligibili. Această reducere va fi aplicată automat pentru toată durata studiilor.

31. University of Portsmouth

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

32. Queen Mary University of London

Oferă burse de studiu de până la £5,000 pe an pentru toți aplicanții eligibili.

33. University of Reading

Alocă fonduri în valoare de £200,000 pentru burse de studiu parțiale.

34. University of Roehampton

Oferă reduceri ale taxei de studiu TUTUROR studenților admiși la universitate.

35. The University of Sheffield

Oferă 50 de burse care reduc taxa de școlarizare cu 50% și 150 de burse care reduc taxa de școlarizare cu 25%.

36. Sheffield Hallam University

Oferă reduceri ale taxei de studiu în valoare de £3,000 TUTUROR studenților admiși la universitate.

37. Solent University

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

38. University of South Wales

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

39. University of St Andrews

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.

40. St Mary’s University of London

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

41. University of Surrey

Oferă reduceri ale taxei de studiu în valoare de £5,000 TUTUROR studenților admiși la universitate.

42. University of Sussex

Oferă burse de studiu în valoare de £5,000 pe an pentru o varietate de cursuri.

43. Swansea University

Anunță că toți cetățenii Uniunii Europene care își încep cursurile în anul 2021, vor avea aceleași taxe ca și studenții britanici.

44. Trinity Laban Conservatoire of Music & Dance

Oferă șase burse de studiu generoase: una de £10,000 pe an, iar alte cinci de câte £5,000 pe an.

45. University of Warwick

Oferă 250 de burse de minim £2,000 pe an. Un număr limitat de burse acoperă taxa de școlarizare în mod integral.

46. University of Worcester

Reduce taxele de școlarizare pentru studenții europeni la £9,250 pe an pentru programele de licență și £7,290 pentru programele de masterat.

47. University of York

Oferă o varietate de burse care pot fi explorate pe site-ul lor.


Contactează un consilier Student Consulting pentru a descoperi ce universitate ți se potrivește cel mai bine în funcție de interesele tale, de șansele de admitere, dar și de posibilitățile de finanțare.

Lia Hancianu

Consilier Educational specializat in Procesul de admitere cu precadere Statele Unite. Manager general si fondatorul companiei Student Consulting.

Articole similare