Chris Barton, fondatorul Shazam, a venit în România pentru Romanian Youth Leadership Summit, cel mai amplu eveniment de leadership pentru adolescenți

Star Summit octombrie 2025

Fondatorul aplicației Shazam, Chris Barton, a venit în România la cea de-a doua ediție a Romanian Youth Leadership Summit, evenimentul care a reunit tineri cu potențial și lideri internaționali pentru trei zile de învățare, inspirație și transformare personală.

Ediția din acest an a adus în premieră în România prezența lui Chris Barton, fondatorul aplicației Shazam, care a susținut evenimentul, inspirat de faptul că propriul său copil a participat la un program similar de leadership internațional, dezvoltat pe aceeași metodologie aplicată și în cadrul summitului din București.

Un program intens care formează liderii de mâine

Între 30 octombrie și 1 noiembrie, la Hotel Caro, București, 70 de adolescenți din toată țara au luat parte la un program imersiv de trei zile, inspirat de metodologia lui Tony Robbins, dedicat dezvoltării abilităților de leadership, motivației și performanței personale.

Tinerii participanți au învățat cum să-și conducă propria viață, să-și gestioneze emoțiile, să-și clarifice obiectivele și să-și mențină echilibrul – abilități esențiale, dar rareori predate în sistemul tradițional de învățământ.

Ediția din 2025 a adus împreună 13 speakeri internaționali printre care Felix Lin, unul dintre trainerii principali ai Global Youth Leadership Summit by Tony Robbins. Programul este susținut de unele dintre cele mai prestigioase universități din lume – EHL Business School, IE University, SRH Berlin University of Applied Sciences, Geneva Business School, GEDU Universities și Griffith College – care recunosc valoarea formării non-formale și a leadershipului personal încă din perioada adolescenței.

Iată ce are de spus Rebecca, unul dintre căpitanii noștri, despre experiența ei la Summit.

O inițiativă născută din pasiune pentru educație

Fondatoarea summitului, Lia Hâncianu, este strateg educațional cu peste 15 ani de experiență în consilierea elevilor pentru admiterea la universități internaționale de top și singura româncă membră a Asociației Europene pentru Educație Internațională (EAIE).

După ani de colaborare cu universități și campusuri din Europa și Statele Unite, Lia a observat un pattern comun: „Am mers în campusurile universităților din Europa și Statele Unite ca să înțeleg din interior ce se întâmplă cu tinerii de acolo. Am lucrat cu adolescenți din Asia, Europa și America și am descoperit același lucru peste tot: indiferent de țară sau sistem, provocările sunt aceleași — lipsa motivației, presiunea performanței și teama de eșec. Așa am înțeles că leadershipul real începe cu tine însuți, nu cu ceilalți.”

Este rândul tău să devii lider

STAR Summit e pentru cei ce vor mai mult de la viață decât le oferă școala. Dacă te regăsești în acest tipar, sau cunoști pe cineva care vrea să fie un lider adevărat, intră pe starsummit.ro și vezi ce ai de câștigat dacă decizi să-ți folosești întregul potențial.

admin

Consilier financiar specializat in procesul de aplicatie financiara.Administreaza departamentul de furnizare a solutiilor financiare pentru burse si imprumuturi.

Articole similare